Taberele TDIS au ajuns la peste 500 de copii din Episcopia Caransebeșului

13.09.2021

Un număr de 504 copii și tineri cu vârste între 6 și 18 ani au beneficiat, în perioada 26 iunie - 10 septembrie 2021, de programul educațional „Împreună pentru copiii noștri”, desfășurat sub forma unor tabere de zi organizate în 12 comunități din județul Caraș-Severin.

Autor: Departamentul de Tineret

Este vorba de 10 tabere organizate în mediul rural - intitulate Tabăra din Inima Satului - care s-au desfășurat în comunele: Ticvaniu Mare, Grădinari, Răcășdia, Teregova, Sasca Montană, Mehadia, Măureni, Cornereva, Marga și în satul Moniom, la acestea participând un număr de 388 de copii și tineri din 17 sate și din municipiul Reșița. De asemenea, au fost desfășurate două tabere în mediul urban - intitulate Tabăra din Inima Familiei - în orașele Oravița și la Băile Herculane, la care au participat, în total, 116 copii și tineri din aceste localități.

Proiectul a fost derulat cu ajutorul unei rețele formată din peste 80 de formatori, facilitatori și voluntari, membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte și a beneficiat de sprijinul parohiilor, școlilor și al autorităților locale din comunitățile care au găzduit aceste tabere. Desfășurarea taberelor a fost sprijinită, de asemenea, de Asociația „Centrul de Tineret Moniom”, Asociația „Sfânta Ecaterina” Oravița și de Asociația Învățătorilor Caraș-Severineni, care au oferit atât sprijin uman (specialiști și voluntari), cât și sprijin material (oferind atelierele pentru părinți și premii copiilor).

„Din punct de vedere al numărului de beneficiari și al numărului de formatori și voluntari implicați, programul de tabere din această vară este cel mai mare organizat până în prezent în Episcopia Caransebeșului. De asemenea, din punct de vedere al impactului în comunități, taberele din acest an au fost cele mai importate programe cu caracter educațional desfășurate la nivelul județului Caraș-Severin, pentru că, pe lângă cei peste 500 de copii beneficiari, au fost implicați și câteva sute de părinți, zeci de cadre didactice, școli, instituții de cultură, organizații și autorități publice locale, care și-au dat mâna și au oferit zile de neuitat pentru copiii din 20 de comunități ale județului. Dincolo de cifre, statistici, sau de impactul comunitar ori la nivelul fiecărui copil - care au fost la cote ridicate - rămâne bucuria că, în ciuda vremurilor foarte dificile pe care le traversăm, am reușit să organizăm și să implementăm acest proiect unic, care a avut un singur scop: acela de a fi «Împreună pentru copiii noștri»”, a mărturisit coordonatorul programului și al Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, părintele Mihai Ciucur.

În perioada următoare, până la finele acestui an, proiectul va continua prin derularea unor noi activități specifice conceptului TDIS în comunitățile partenere, precum și prin organizarea a două festivaluri de copii și tineret, în lunile octombrie și noiembrie.

„Ne propunem ca în toamna acestui an să ne întoarcem în comunitățile care au găzduit tabere în această vară, voluntarii noștri fiind dornici de a continua misiunea începută în satele și orașele județului. De altfel, cheia reușitei acestui proiect constă în implicarea deosebită a tinerilor de la ATOR Banatul de Munte, cărora le suntem recunoscători pentru devotamentul și jertfelnicia lor”, a mai precizat părintele Mihai Ciucur.

„Împreună pentru copiii noștri” este cel mai amplu program catehetic și misionar, cu caracter educațional, organizat în județul Caraș-Severin, se află în cel de-al treilea an consecutiv de implementare și se desfășoară cu binecuvântarea și sprijinul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.