Slujire arhierească în Parohia Pecinișca

17.02.2021

Duminică, 21 februarie, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian va sluji în Parohia Pecinișca din Protopopiatul Băile Herculane

Autor: Serviciul Protopopesc

În Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameșului și Fariseului, credincioșii din Parohia Pecinișca, Protopopiatul Băile Herculane, îl vor avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Așadar, credincioșii sunt așteptați, începând cu ora 9, în Biserica „Sfântul Apostol Toma” din această parohie, să se unească în rugăciune cu ierarhul nostru, care va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de părintele protopop Iosif Frenț și de un sobor de preoți și diaconi.

Parohia Pecinișca se află foarte aproape de orașul Băile Herculane, nu departe de vărsarea râului Belareca în Cerna. Numele satului provine de la dispăruţii pecenegi, popor migrator de origine asiatică şi de neam turcic. Biserica din Pecinișca a fost ridicată în anul 1885, având formă de corabie, fiind prevăzută cu o turlă mare la intrare, unde se află cele două clopote. Turla este acoperită cu tablă zincată, pe care stă înscris anul ei de construcție. Ample lucrări de reparaţie au avut loc între anii 2003-2006. Ca urmare a lucrărilor de înfrumusețare, biserica parohială a fost sfinţită şi înzestrată cu sfinte moaşte prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Lucian, întâistătător al Episcopiei Caransebeşului, în ziua de 29 aprilie 2007. Din anul 2013, parohia este păstorită de părintele iconom Pavel Găină. Parohia Pecinișca este de categoria I rural B, având în prezent 189 familii cu 487 credincioşi.