Slujbe de pomenire la Petnic, Globu Craiovei, Dalboșeț și Șopotu Vechi

07.08.2021

Sâmbătă, 7 august, la Petnic, Globu Craiovei, Dalboșeț și Șopotu Vechi din Protopopiatul Băile Herculane au fost oficiate slujbe de pomenire pentru cei care sunt înmormântați în cimitirele parohiale

Autor: Serviciul Protopopesc

Sâmbătă, 7 august, s-a desfășurat încă o acțiune a Episcopiei Caransebeșului din cadrul proiectului pastoral-misionar de a vizita cimitirele din întreaga eparhie, în contextul „Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”. Așadar, din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în mijlocul credincioșilor din Petnic și Globu Craiovei a fost părintele inspector Marius Dănănău, alături de preoții Cercului pastoral-misionar Domașnea - Valea Cernei. În cimitirele celor două localități au fost oficiate slujbe de pomenire, la care au participat numeroși credincioși pentru a se ruga lui Dumnezeu pentru odihna celor care sunt înhumați aici. Manifestarea s-a încheiat cu o conferință la care au participat preoții Cercului pastoral-misionar Domașnea - Valea Cernei.

Tot sâmbătă, credincioșii din Dalboșeț și Șopotu Vechi au participat la parastasele oficiate în cimitirele parohiale, de către părintele arhimandrit vicar eparhial Constantin Timiș, alături de un sobor de preoți. De asemenea, și această acțiune s-a încheiat cu o conferință la care au fost prezenți preoții din Cercul pastoral-misionar Valea Almăjului.

Și în celelalte cercuri pastoral-misionare din Eparhia Banatului Montan au fost săvârșite slujbe de pomenire și au fost susținute conferințe, astfel că toți clericii au fost implicați în acest proiect. Astfel, până la sfârșitul acestui an, se dorește să se slujească parastase de obște în majoritatea cimitirelor din cuprinsul Eparhiei Caransebeșului.