Slujbă de pomenire pentru Adrian Păunescu

31.10.2019

Marți, 5 noiembrie, la împlinirea a 9 ani de la trecerea sa la cele veșnice, poetul Adrian Păunescu va fi pomenit la Băile Herculane

✍Autor: Serviciul Protopopesc

La împlinirea a 9 ani de la trecerea sa la cele veșnice, poetul Adrian Păunescu va fi pomenit marți, 5 noiembrie, la Băile Herculane. Slujba de pomenire va fi oficiată începând cu ora 15.00, în fața bustului poetului din curtea casei profesorului Ilie Cristescu, un apropiat din perioada anilor '80 al marelui patriot și poet român care a înființat mișcarea culturală "Cenaclul Flacăra".

Poetul Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, județul Bălți, în Basarabia, în prezent Republica Moldova. După studiile primare, a absolvit Colegiul Național "Carol I" din Craiova, apoi a studiat filologia la Universitatea din București. Acesta a debutat ca poet în anul 1960 și a marcat generația sa cu versurile și activitatea depusă în cadrul "Cenaclului Flacăra", pe care l-a înființat și l-a condus între anii 1973 și 1985. În cadrul Cenaclului a încurajat și promovat o cultură accesibilă tuturor, prezentând lucrările sale și ale tinerilor din Cenaclu publicului din întreaga țară. Activitatea sa a fost adesea văzută de regimul comunist ca nefiind conformă cu ideologia partidului. Opera sa rămâne însă mărturie a talentului său poetic și a patriotismului său constant și convingător. După anul 1989, poetul Adrian Păunescu s-a implicat activ în viața politică, fiind ales senator de Dolj în anii 1992 și 2000, iar senator de Hunedoara în anul 2004. A trecut în veșnicie la data de 5 noiembrie 2010, pe patul de spital.

Așadar, vă așteptăm pentru a-i aduce un omagiu poetului Adrian Păunescu, rugându-ne ca Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos să-i odihnească sufletul în lumina iubirii Sale veșnice.