Sfântul Maslu săvârșit în Parohia Domașnea

21.12.2020

Duminică, 20 decembrie, la orele după-amiezii, în Parohia Domașnea din Protopopiatul Băile Herculane s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu

Autor: Serviciul Protopopesc

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, la orele după-amiezii, părintele protopop Iosif Frenț a poposit în Parohia Domașnea din Protopopiatul Băile Herculane, săvârșind Taina Sfântului Maslu în Biserica „Sfântul Atanasie al Athonului”, alături de părintele protosinghel Andrei Radu - starețul Mănăstirii Almăj-Putna, părintele Adrian Staicu de la Parohia Bogâltin, părintele Petru Urdărean de la Parohia Globurău, părintele Ștefan-Ionuț Pușchiță de la Parohia Ocna de Fier din Protopopiatul Reșița și părintele paroh Marian Lalescu.

Apropiindu-ne de Prazicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, credincioșii prezenți și-au miruit trupurile și mai ales sufletele la această slujbă, cerând lui Dumnezeu, prin post și rugăciune, harul Preasfântului Său Duh, fără de care nimeni nu se mântuiește.

Credincioșii din Domașnea au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe părintele protopop Iosif Frenț, care a păstorit cu râvnă timp de zece ani această parohie. După săvârșirea Sfântului Maslu, părintele a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la sfânta pericopă evanghelică, care s-a citit în această duminică, la Sfânta Liturghie. „Aș dori să medităm fiecare la o întrebare la care cu siguranță foarte mulți dintre noi ne-am pus-o. La această întrebare au meditat mulți oameni, de aceea s-au scris peste 60.000 de cărți despre identitatea lui Iisus Hristos. M-am gândit să medităm cu toții la întrebarea «Cine este Iisus?», datorită faptului că, în fiecare an, din ce în ce mai puțin ne gândim la ceea ce este Iisus sau la ceea ce este cu adevărat Crăciunul. Uităm că noi prăznuim Nașterea Mântuitorului, nu un mit, o istorie sau o legendă. Cu prilejul acestei sărbători, uităm că este mai importat să ne pregătim dugovnicește decât material. În pericopa evanghelică, Evanghelistul Matei prezintă în prima parte identitatea pământească a Mântuitorului Iisus Hristos, începând de la Aavram, patrusprezece neamuri până la David; patruzprezece neamuri de la David până strămutarea în Babilon; și încă patrusprezece de la strămutarea în Babilon până la Mântuitorul Iisus Hristos. Știm că cifra 7 la iudei însemna foarte mult, și observăm că evanghelistul ține foarte mult să folosească această cifră îndoit, pentru a arăta îndoita grijă pe care a purtat-o Dumnezeu față de seminția din care avea să se nască Domnul nostru Iisus Hristos. În cea de-a doua parte, evanghelistul ne prezintă identitatea cerească a lui Dumnezeu, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos întâi a fost Dumnezeu, dar pentru a ne răscumpăra pe noi, Dumnezeu a trimis pe Iisus ca să Se întrupeze din Fecioara Maria. Și spuneam că nu este doar Om, ci este și Dumnezeu, pentru că s-a zămislit în Fecioara Maria de la Duhul Sfânt. Dacă Mântuitorul s-a coborât ca să Se întrupeze, pentru a ne răscumpăra pe noi și pentru a ne înfia pe noi ca fii ai lui Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu a vrut să formeze o familie cu noi, înseamnă că noi cu toții suntem frați întru Hristos. Și dacă Dumnezeu și-a dorit lucrul acesta, trebuie să fim cu multă luare aminte la această sărbătoare, pentru că nu este doar Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, ci este și sărbătoarea noastră, a fiecăruia dintre noi.”, a arătat părintele protopop, în cuvântul de învățătură.

„Iubiți credincioși și credincioase, unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facem pentru mântuirea noastră este iertarea. Observăm că din ce în ce mai mult ne adâncim într-o secetă a dragostei, și această secetă nu este decât o urmare a uitării că trebuie să iertăm. Dacă știm să iertăm cu adevărat, desigur că acea secetă va fi înlocuită cu lacrimile iertării noastre.”, a mai adăugat părintele protopop Iosif Frenț.

De asemenea, și părintele protosinghel Andrei Radu a ținut un cuvânt de învățătură, îndemnând pe credincioși la mai multă rugăciune, vorbind despre numărul tot mai scăzut al credincioșilor la biserică în această perioadă. „Prin anii '80, copil fiind, am auzit o bătrânică care spunea că o să se închidă ușile bisericii, iar eu mă întrebam ce vrea să spună femeia aceasta. De asemenea, părintele Arsenie Boca spunea că se vor închide bisericile și granițele. Iată, am trăit să vedem și lucrul acesta, care cu siguranță, pentru păcatele noastre, Dumnezeu a îngăduit acest lucru. Copil fiind, mă minunam de acea sintagmă «Buturuga mică răstoarnă carul mare»; și mă gândeam cum se poate întâmpla una ca aceasta. Și iată, ați văzut că această buturugă, această bâzdâganie, a reușit să dea peste cap tot mapamondul. Între oameni a intrat, în sufletele lor, o frică. Frica este bună, dar trebuie nu trebuie să fie de boală, de pătimire, de nimic altceva, decât numai de Dumnezeu și de răspunsul la înfricoșătoarea judecată. Trebuie să avem curaj, și dacă nu-l avem, trebuie să-l cerem. Este nevoie de mai multă rugăciune.”, a precizat protosinghelul Andrei Radu.

Spre final, din partea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian și din partea Protopopiatului Băile Herculane, părintele protopop a transmis urări credincioșilor: sărbători cu pace, cu bucurie și mulți ani binecuvântați.  În încheiere, părintele paroh Marian Lalescu a mulțumit soborului preoțesc și tuturor credincioșilor pentru prezența la această taină, la acest moment de rugăciune, moment de bucurie duhovnicească.