Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou au fost cinstiți la Băile Herculane

28.10.2019

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, au fost prăznuiți în Parohia "Schimbarea la Față" din Băile Herculane

✍Autor: Serviciul Protopopesc

Sâmbătă, 26 octombrie, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, un număr mare de credincioși, printre care turiști, au pășit în Biserica "Schimbarea la Față" din Băile Herculane, participând la săvârșirea Acatistului "Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de mir" și a Sfintei Liturghii, de către părintele Marius Dănănău și părintele Constantin Cilibia. În cadrul acestei Sfinte Liturghii, o parte de credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, cuvântul de învățătură a fost susținut de către părintele Constantin Cilibia: "(...)Cinstim numele şi pomenirea acestui slăvit mucenic, pentru că el a cinstit numele lui Hristos. Să luăm aminte la viaţa lui pilduitoare, pentru că el a luat aminte la viaţa şi cuvântul lui Iisus. Îi cerem ajutor şi ocrotire, pentru că el însuşi a fost ocrotit cu ajutorul lui Iisus, şi la rândul lui, a ajutat şi altora să dobândească nume nemuritor. Dragostea sa ne învaţă să gustăm şi să vedem că e bun Domnul. Să vedem cât suntem de mari în neputinţele noastre, ca în felul acesta, cunoscând puţinătatea noastră în nemăsurată veşnicie, să ne păzim mai cu tărie de orice alunecare înspre «latura şi umbra morţii» care este păcatul. (...)"

La finalul Sfintei Liturghii, credincioșii prezenți la această sărbătoare au fost miruiți și au primit anafură. Răspunsurile liturgice au fost date, ca de fiecare dată, de corul bisericii, dirijat de către profesorul Achim Martin.

Prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

În Duminica a 24-a după Rusalii, Biserica Ortodoxă l-a prăznuit pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. De asemenea, în Biserica "Schimbarea la Față" din Stațiunea Băile Herculane, numeroși credincioși au participat la oficierea Acatistului "Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou" și la săvârșirea Sfintei Liturghii, de către părintele Marius Dănănău, părintele Constantin Cilibia și părintele pensionar Constantin Bologa. Și în această duminică, o parte din credincioșii prezenți au primit Sfânta Euharistie, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Marius Dănănău a rostit un bogat cuvânt de învățătură, pe marginea Evangheliei despre "Învierea fiicei lui Iair", precizând că: "Și noi ne atingem de Mântuitorul Iisus Hristos, prin Taina Sfintei Euharistii, dar nu toți ne vindecăm, pentru că nu ne apropiem de El cu credință, cu cutremur, în ființa noastră. Prin urmare, simpla atingere de Iisus nu înseamnă automat și vindecare. Femeia din Evanghelia de astăzi să ne fie un reper de meditație în conștientizarea credinței noastre."

Biserica parohială a fost vizitată, ca în fiecare zi de sărbătoare, de numeroşi credincioşi sosiți la tratament balnear, atât din ţară cât şi din străinătate. În felul acesta ameliorarea sănătății trupești este completată de sănătatea sufletească, regăsită în rugăciunile și slujbele sfintei biserici. La finalul slujbei, aceștia au primit anafură și au fost miruiți.