Seara Ajunului - bucuria Crăciunului la Băile Herculane

25.12.2020

În seara Ajunului a Praznicului Nașterii Domnului, la Băile Herculane, s-a desfățurat o acțiune caritabilă, prin care numeroși tineri și copii au primit daruri din partea lui „Moș Crăciun”

✍Autor: Serviciul Protopopesc

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în orașul-stațiune Băile Herculane, în seara Ajunului a Praznicului Nașterii Domnului s-a desfățurat o acțiune caritabilă. Prin această acțiune, numeroși tineri și copii au primit daruri din partea lui „Moș Crăciun”, împărțite de părintele protopop Iosif Frenț și diaconul Dragoș Rădoi, care au dobândit fericire și împlinire sufletească din zâmbetul și ochii calzi al celui care a primit ceea ce avea nevoie.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, această campanie umanitară s-a desfășurat la inițiativa părintelui protopop Iosif Frenț de la Parohia „Schimbarea la Față” din Băile Herculane, dar și cu ajutorul tuturor credincioșilor care au susținut financiar această acțiune caritabilă.

„Este foarte adevărat faptul că traversăm cu toții o perioadă grea, dar trebuie să fim conștienți de faptul că Dumnezeu întotdeauna a lucrat prin oameni. Acest lucru l-am văzut anul acesta și în orașul-stațiune Băile Herculane. Câțiva oameni cu suflet bun au înțeles cu adevărat ce înseamnă dragostea față de aproapele, și ne-am ajutat financiar ca să aducem o bucurie în sufletul a 36 de copii veniți din familii cu probleme sociale din Băile Herculane. Le mulțumim pe această cale și îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca și pe mai departe să le sădească în inimă și în suflet acest gând al dragostei și al iubirii față de aproapele.”, a precizat părintele protopop Iosif Frenț.

Tinerii și copiii, care au beneficiat de diferite daruri, totodată au simțit și importanța Crăciunului, observându-se pe chipul lor bucuria Nașterii Pruncului Sfânt în peștera din Betleem, care a venit cu binecuvântare peste sufletele noastre.