Luni - Joi: 09-16 / Vineri: 09-13

Schitul Bogâltin | Pregătire pentru „Nașterea Domnului”, în post și rugăciune

28.11.2021

La Schitul Bogâltin din episcopia noastră, s-a statornicit frumosul obicei ca în cele patru posturi mari de peste an, să se facă privegheri de noapte, în fiecare zi de vineri. 

Autor: Ieromonah Filotei Gherman

Vinerea trecută, slujba de noapte a fost împodobită prin prezența unui sobor de preoți și diaconi. Alături de părintele ieromonah Filotei, starețul Schitului, au slujit părintele Rădoi Răzvan de la Parohia Eftimie Murgu și părintele Brebu Cosmin de la Parohia „Schimbarea la Față” din Reșița, alături de părinții diaconi Mutașcu Cosmin, arhidiaconul Preasfințitului Părinte Lucian, episcopul nostru, și părintele Dragoș Rădoi, diaconul părintelui protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane. 

Cântarea de la strană a fost oferită de un grup de tineri, unii dintre ei absolvenți de teologie, dar și tineri din zona schitului din Munții Cornerevei. Privegherea a debutat cu slujba Miezonopticii, continuând cu Utrenia și Sfânta Liturghie, la care s-au împărtășit credincioșii care s-au pregătit duhovnicește. 

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Cosmin Brebu, în care a evidențiat modalitățile prin care putem găsi motivații de a intensifica lucrarea duhovnicească la vreme de postire. 

La finalul privegherii au fost oferite gustări de post, ca mângâiere pentru osteneala privegherii. Astfel de slujbe de noapte vor avea loc la Schitul Bogâltin, până la Crăciun.