Săptămână de priveghere și rugăciune la Schitul Bogâltin

28.11.2020

Săptămâna aceasta, la Schitul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bogâltin, a fost o săptămână de priveghere și rugăciune, o săptămână închinată Maicii Domnului

Autor: Claudiu Românu

Întrucât la Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului a fost adusă copia Icoanei Maicii Domnului „Paramythia” de la Muntele Athos, timp de o săptămână, la Schitul Bogâltin, au avut loc slujbe de priveghere în cinstea Maicii Domnului. Slujbele au început, în fiecare seară, la ora 22.30, cu slujba Miezonopticii, continuând cu Utrenia și Sfânta Liturghie, la care au fost adăugate cereri și rugăciuni de izbăvire de boală și de încetare a pandemiei. Slujbele religioase au fost săvârșite de către părintele ieromonah Filotei Gherman, starețul acestui schit, care de fiecare dată se roagă cu râvnă pentru credincioși, acolo unde aceștia dobândesc sănătatea sufletească, regăsită în rugăciunile și slujbele așezământului monahal. La oficierea slujbelor, părintele stareț a fost însoțit de către părintele diacon Dragoș Ilie Rădoi, slujitor la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” Băile Herculane.

Chemarea la rugăciune a găsit răspuns din partea a numeroși credincioși, care au jertfit din timpul de odihnă și l-au închinat rugăciunii. Mulți dintre ei s-au spovedit și împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 

Ultima noapte de priveghere a fost încununată și de prezența părintelui Răzvan Rădoi de la Parohia Eftimie Murgu din Protopopiatul Băile Herculane. La finalul slujbei, părintele Răzvan a rostit un frumos și emoționant cuvânt de învățătură, în care e evocat rolul rugăciunii în viața duhovnicească.

Icoana „Paramythia” este legată de minunea în urma căreia Maica Domnului și Pruncul și-au schimbat forma feței și poziția corpului. Este o icoană nefăcută de mână omenească, deoarece s-a săvârșit în forma de astăzi prin harul lui Dumnezeu, după intervenția minunată a Maicii lui Dumnezeu pentru ocrotirea mănăstirii din Sfântul Munte. Copia fidelă a icoanei făcătoare de minuni, care a fost adusă la Schitul Bogâltin, a fost pictată în Sfântul Munte prin purtarea de grijă a părintelui stareț Filotei Gherman și prin contribuția unor credincioși apropiați ai acestui așezământ monahal.