Rugăciune intensă în Postul Mare, la Schitul Bogâltin

01.04.2021

Regăsindu-se în a treia săptămână din Postul Mare, credincioșii care trec pragul Schitului Bogâltin continuă dumnezeiescul urcuș spre cer prin participarea la săvârșirea slujbelor religioase

✍Autor: Claudiu Românu

Aflându-ne într-o lume în care suntem tot mai copleșiți de necazuri și patimi, credința în Dumnezeu, postul și rugăciunea rămân singurele medicamente care pot alina durerile trupești și sufletești. Regăsindu-se în a treia săptămână din Postul Sfintelor Paști, credincioșii care trec pragul Schitului „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” - Bogâltin continuă dumnezeiescul urcuș spre cer prin participarea la slujbele religioase ce se săvârșesc cu intensitate în această perioadă de post. 

Astfel, miercuri, 31 martie, la orele serii, părintele ieromonah Filotei Gherman, starețul acestui schit, a oficiat Liturghia darurilor înainte sfințite, în cadrul căreia, credincioșii pregătiți duhovnicește au primit Sfânta Euharistie, fiind împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fără de care nimeni nu s-ar putea mântui.

La finalul slujbei, credincioșii au avut parte de un cuvânt bogat de învățătură, în care părintele Filotei a vorbit despre post, rugăciune și pocăință. „Cu mila lui Dumnezeu, am ajuns în a treia săptămână din această călătorie, împreună cu Hristos, pe drumul pătimirii Sale. Cel mai bun mod de a-L însoți pe Hristos este postirea. După cum zice Sfântul Teofan Zăvorâtul «Hristos a postit, apostolii au postit, și am putea spune că nici unul din cei ce sunt în sălașurile Raiului, nu au ajuns acolo fără a posti». Iar dacă săptămâna trecută am vorbit despre păzirea inimii, ca nu cumva să ne fie furată în altă parte, ci să Îi aparțină în totalitate lui Hristos, săptămâna aceasta aș vrea să cugetăm la faptul că postirea, pe lângă rugăciune, să fie însoțită de pocăință. Deci, pe lângă faptul că veghem ca inima noastră să nu fie atrasă în afara lui Hristos, este necesar să ne curățăm inima prin pocăință! Dacă prin păcate murdărim haina Botezului, o putem curăța prin «baia lacrimilor», plângând și cerându-ne iertare pentru greșeli și păcate.”, a subliniat părintele ieromonah.

La Schitul Bogâltin va fi oficiată Liturghia Darurilor înainte sfințite în fiecare miercuri la ora 20 și vineri începând cu ora 8, pe toată perioada Postului Mare.

Schitul Bogâltin a luat fiinţă din dorinţa credincioşilor de a avea un locaş monahal în preajma munţilor Cornerevei, unde călugării să se roage neîncetat pentru lume. Piatra de temelie a bisericii s-a pus în anul 1949, construcţia schitului fiind dirijată şi executată de ctitorul Ioan Rădulescu cu sprijinul credincioşilor din Bogâltin, Cornereva şi de pe Valea Almăjului. În anul 2008, Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului a schimbat destinaţia mănăstirii transformând-o în mănăstire de călugăriţe, care au ţinut aprinsă candela rugăciunii în acest loc binecuvântat timp de aproape 12 ani, sub îndrumarea şi purtarea de grijă a mănăstirii Călugăra şi a părintelui arhimandrit Casian Oniţa, stareţă fiind maica Anastasia PahDe la data de 1 noiembrie 2018, odată cu plecarea maicilor la alte mănăstiri, s-a reluat firul viețuirii monahale, prin venirea aici a părintelui ieromonah Filotei Gherman, care a fost numit stareţ, şi a părintelui Ciprian Miclea, schitul redevenind schit de călugări, aşa cum a fost încă de la întemeierea lui, în anul 1949. În prezent, se derulează mai multe lucrări de renovare şi înfrumuseţare a acestui sfânt locaş.