Rugăciune în prima săptămână a Postului Mare la Băile Herculane

04.03.2020

În orașul-stațiune Băile Herculane, credincioșii au început Postul Mare, continuând această săptămână în rugăciune intensă, prin participarea la sfintele slujbe

✍Autor: Serviciul Protopopesc

Credincioșii din Băile Herculane au început Postul Mare, continuând această săptămână în rugăciune intensă, prin participarea la sfintele slujbe, oficiate după rânduiala specială acestei perioade. Începând cu ziua de luni, prima zi a Postului Mare, în Biserica "Schimbarea la Față" din orașul balnear, părintele Marius Dănănău a săvârșit în fiecare seară Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. În fiecare an, acest canon se citește în patru părți, în primele zile ale Postului Mare, iar la Denia de miercuri, din a V-a săptămână, canonul se citește integral. Canonul cel Mare este un canon de pocăință, adică un lung imn liturgic cu peste 250 stihiri, alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocația "Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!", cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului. Această sfântă slujbă ne arată păcatele de care trebuie să fugim, pentru că toate personajele importante din Sfânta Scriptură sunt spre explicare și puse înaintea noastră ca să luăm aminte de ce trebuie să fugim și pe cine trebuie să urmăm.

Această săptămână de rugăciune și pocăință este încoronată cu Liturghia Darurilor înainte sfințite, numită și Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul. În Biserica parohială din orașul de pe Valea Cernei, liturghia a fost oficiată de către părintele Marius Dănănău, în prima zi de miercuri din Postul Paștilor. În cadrul Sfintei Liturghii, credincioșii au avut prilejul de a se împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. După săvârșirea acesteia, părintele slujitor a explicat credincioșilor prezenți importanța Liturghiei Darurilor înainte sfințite în perioada Postului Mare.

În această perioadă de post și rugăciune, credincioșii sunt invitați să își continue urcușul duhovnicesc spre cer prin participarea la slujbele oficiate, prin pocăință, milostenie și fapte bune, prin iertarea și iubirea aproapelui, dar și prin mărturisirea păcatelor și împărtășirea cu Sfintele Taine.

La Băile Herculane, Postul Paștilor continuă cu săvârșirea Liturghiei Darurilor înainte sfințite (în fiecare miercuri și joi din perioada postului). Sâmbătă, 7 martie, va fi oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, începând cu ora 10, iar duminică, 8 martie, începând cu aceeași oră, va fi săvârșită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.