Protopopul Iosif Frenț a fost instalat ca paroh la Biserica „Schimbarea la Față” din Băile Herculane

09.08.2020

Astăzi, în Duminica a 9-a după Rusalii, părintele protopop Iosif Frenț a fost instalat ca paroh la Biserica „Schimbarea la Față” din Băile Herculane

✍Autor: Serviciul Protopopesc

Astăzi, 9 august, părintele protopop Iosif Frenț a fost instalat ca preot paroh în Parohia „Schimbarea la Față” Băile Herculane, după ce și-a încheiat activitatea administrativă din Parohia Domașnea. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, instalarea noului paroh a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către părintele arhimandrit Constantin Timiș - vicar eparhial, alături de un sobor preoțesc și diaconesc, în biserica parohială din stațiune. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din Băile Herculane.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit a rostit un cuvânt bogat de învățătură, spunând că: „Nu poți să înțelegi biserica în misiunea ei, în lucrarea ei pământească, atâta vreme cât nu ești integrat în viața liturgică a bisericii. În biserică nu ne putem da cu părerea, în biserică avem o învățătură pe care o păstrăm cu sfințenie de la Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel care ne-a descoperit taina mântuirii, Cel care ne-a arătat pe Dumnezeu Cel Adevărat și pe care noi trebuie să-L propovăduim. Noi, preoții, nu ne propovăduim pe noi, ci propovăduim ceea ce am primit de la Însuși Hristos prin Sfinții Apostoli, propovăduim credința cea adevărată, învățătura cea veșnică, care, cu siguranță, duce la mântuire pentru cel care într-adevăr își dorește acest lucru. De aceea, chiar dacă avem ispite în lumea aceasta, avem încercări, suntem cuprinși de multe valuri, de multe gânduri îndoielnice, să ne punem încrederea în Dumnezeu, să avem credință în puterea și lucrarea Sa. Această putere, această lucrare, nu o putem găsi în afara bisericii, stând indiferenți față de biserică, față de lucrarea pe care biserica o desfășoară, ci suntem chemați cu toții să intrăm în această corabie, biserică, care este condusă de Dumnezeu. Capul bisericii este Hristos, iar noi suntem mădulare ale slujirii lui Dumnezeu. Cei care intră în corabie, cei care intră în biserică, aceia se și mântuiesc, pentru că un om integrat în viața bisericii și în lucrarea liturgică a bisericii, nu este niciodată singur, ci este întotdeauna cu Dumnezeu.”

După otpustul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, părintele Iosif Frenț a citit „Actul de onestitate și fidelitate față de Biserică”, apoi a mulțumit lui Dumnezeu și tuturor pentru sprijinul acordat, încredințându-i pe credincioși că va fi alături de ei și va lucra cu dăruire în ogorul Domnului. În continuare, părintele vicar a înmânat părintelui protopop Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii, vorbind celor prezenți, despre scopul întâlnirii în această parohie. 

„Iată, ne aflăm aici, pentru a face această punere în mod plenar, în văzul tuturora, în mod oficial, astfel încât să luați aminte că părintele Iosif Frenț, fost paroh la Domașnea, este și protopopul Protopopiatului Băile Herculane încă de vreo trei ani de zile, dar iată că de astăzi înainte este și conducătorul oficial al acestei parohii. Va fi nevoie de o conlucrare a preotului paroh cu consiliul parohial, cu comitetul parohial, dar și cu toți credincioșii. Nădăjduim ca această parohie, pe mai departe, să sporească zi de zi, și aflându-ne în acest moment de bucurie, de înălțare duhovnicească, le mulțumim părinților parohi care au fost la această parohie, părintelui protopop onorific Nicolae Pereș, părintelui Constantin Cilibia, toți cei care au încercat, la momentul potrivit, să valorifice și să pună în evidență tot tezaurul pe care îl are această parohie. Urăm părintelui protopop și paroh al acestei parohii succes în misiunea de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu în această parohie și cu siguranță va fi nevoie de colaborare, căci acolo unde există colaborare cu preotul paroh, întotdeauna se înfăptuiesc lucruri frumoase, lucruri plăcute lui Dumnezeu.”, a precizat părintele arhimandrit Constantin Timiș.

La sfânta slujbă, respectând măsurile de protecție împotriva virusului, au participat numeroși credincioși din această parohie, care au venit să-l întâmpine prin rugăciune pe noul părinte duhovnicesc, dar și un număr impresionant de credincioși din Parohia Domașnea, în care părintele a păstorit timp de zece ani, întărind iubirea față de Dumnezeu în inimile credincioșilor, tinerilor și copiilor, îndeplinind cu timp și fără de timp cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28, 19-20).

Părintele protopop Iosif Frenț s-a născut pe 28 martie 1980. A studiat la Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș între anii 1994 - 1999 și a urmat cursurile Facultății de Teologie - Istorie din cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița între anii 1999-2003. A fost hirotonit și numit preot paroh la Parohia Zorlențu Mare din Protopopiatul Reșița în anul 2003, fiind hirotesit iconom în anul 2008. În anul 2010 a fost numit preot paroh la Parohia Domașnea din Protopopiatul Băile Herculane, fiind hirotesit iconom stavrofor în anul 2015. În data de 10 iulie 2017 a fost instalat ca protopop al Protopopiatului Băile Herculane, de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, totodată continuându-și îndeletnicirea de paroh al Parohiei Domașnea până astăzi.

Biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din Băile Herculane a fost construită în anul 1864, iar în ultima perioadă a suferit lucrări de extindere precum și ample lucrări de renovare și înfrumusețare, fiind târnosită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian în anul 2014. Aceasta a fost prima biserică din Banatul de sud ce s-a construit în secolul al XIX-lea, în stil bizantin. Sfântul locaș este vizitat de numeroşi credincioşi sosiți la tratament balnear, atât din ţară cât şi din străinătate. În felul acesta, ameliorarea sănătății trupești este completată de sănătatea sufletească, regăsită în rugăciunile și slujbele sfintei biserici. În prezent, Parohia „Schimbarea la Față” din orașul-stațiune Băile Herculane este de categoria II urban, având 820 familii cu 1810 credincioşi.