Preot nou la Parohia Luncavița

04.10.2021

Biserica cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Luncavița, Protopopiatul Băile Herculane, are un nou preot paroh, pe părintele Vasile-Florin Predescu. 

Autor: Serviciul Protopopesc

După pensionarea părintelui Pau Pervulescu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost instalat noul preot paroh pentru Parohia Luncațiva. Duminică, 3 octombrie, părintele protopop Iosif Frenț a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Luncavița, după care l-a instalat pe părintele Vasile-Florin Predescu ca preot în această parohie, începând cu data de 1 octombrie 2021.

Părintele protopop a înmânat noului paroh Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii, evidențiind rolul și misiunea preotului în parohie. La rândul său, părintele Florin Predescu a citit „Actul de onestitate și fidelitate față de Biserică”, apoi a mulțumit lui Dumnezeu și tuturor pentru sprijinul acordat și i-a încredințat pe credincioși că va fi alături de ei și că va sluji cu râvnă în biserica parohială.

Biserica parohială cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanu” din Luncavița a fost ridicată în anul 1824 în stil baroc. La 21 iulie 2013, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit Sfânta Liturghie, săvârșind și slujba de re-sfințire a bisericii, care a fost târnosită în anul 1947 de către Episcopul Caransebeșului de atunci Veniamin Nistor, binecuvântând osteneala credincioșilor de aici. În prezent, Parohia Luncavița este de categoria I rural B, având 190 de familii cu 690 de credincioși.