Părintele Episcop Lucian a donat sânge pentru bolnavii din spitale

06.11.2021

Episcopul Caransebeşului, PS Lucian Mic a donat sânge, la Centrul de Transfuzii din Reşiţa, în cadrul campaniei umanitare „Împreună dăruim viaţă”. Nu este pentru prima dată când Episcopul face acest gest pentru a salva vieţi, PS Lucian Mic, este un donator fidel şi ajută bolnavii din spitale ori de câte ori este nevoie.

Sursa: www.radioresita.ro

Prin intermediul Radio România Reșița, Episcopul Caransebeşului îndeamnă oamenii să doneze sânge pentru ajutarea semenilor bolnavi. O nouă acţiune de donare de sânge, coordonată de ATOR Banatul de Munte şi Episcopia Caransebeşului va avea loc la finalul lunii noiembrie la Caransebeş, ne-a declarat PS Lucian:

Cu ajutorul lui Dumnezeu, ieri am donat sânge la Reșița, răspunzând afirmativ chemării medicilor mai ales din ultima perioadă și alăturându-mă și eu campaniei pe care au organizat-o tinerii noștri din ATOR Banatul de Munte. Orice creștin poate să vină în sprijinul aproapelui și prin donarea de sânge. Știm foarte bine că Mântuitorul Iisus Hristos s-a jertfit pentru noi și pentru a noastră mântuire.

Putem și noi să ne jertfim măcar puțin pentru aproapele nostru care se află pe patul de suferință. Sunt atâția bolnavi și de coronavirus dar și de alte afecțiuni care au nevoie de ajutorul și sprijinul nostru, au nevoie efectiv de sângele pe care îl donăm.

În viitorul apropiat vom organiza cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul medicilor, campanii de genul acesta, în toată Eparhia. La sfârșitul lunii noiembrie vom avea o campanie de donare de sânge, aici, la Caransebeș și mai apoi în celelalte localități importante din județul nostru, respectiv din Eparhia noastră. Sunt chemați toți preoții, profesorii de religie, studenții teologi, elevii seminariști, majori și toți credincioșii să se implice în această campanie, atât de importantă mai ales în aceste vremuri complicate de pandemie, nu numai prin cuvinte ci și prin fapte!”, ne-a declarat Episcopul Caransebeşului, PS Lucian Mic.

Am încheiat campania însumând un număr de 20 de donatori admiși, care au făcut binele, donând câte o picătură de viață. Pe lângă aceștia, un număr de 23 de persoane nu au îndeplinit condițiile medicale pentru a putea dona.

Tuturor celor care au donat, dar și celor care au avut gândul bun de a dona, dar nu au reușit, le mulțumim, ne înclinăm în fața dumnealor și Îl rugăm pe Dumnezeu să îi răsplătească pe măsura faptelor lor”, transmit tinerii de la ATOR.

Bonurile de masă primite de către fiecare donator, în urma acțiunii, vor fi folosite în cadrul campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”. Tinerii de la ATOR Banatul de Munte vor cumpăra cu ele alimente și dulciuri pentru copiii care urmează să primească ghetuțe, în această iarnă.