Parastasul de obște oficiat la Plugova, Globurău, Borlovenii Vechi și Pătaș

15.05.2021

Vineri, 14 mai, în parohiile Plugova, Globurău, Borlovenii Vechi și Pătaș din Protopopiatul Băile Herculane au fost săvârșite slujbe de pomenire pentru cei care sunt înmormântați în cimitirele parohiale

✍Autor: Serviciul Protopopesc

Și în perioada Penticostarului, Episcopia Caransebeșului continuă proiectul ce conține vizitarea și slujirea în cimitirele parohiale din cuprinsul întregii eparhii, în contextul „anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”. Astfel, vineri, 14 mai, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a mers în două parohii din Protopopiatul Băile Herculane și s-a rugat pentru cei adormiți, împreună cu preoții aparținători Cercului pastoral-misionar Domașnea-Valea Cernei și credincioșii din cele două parohii.

Prima slujbă a Parastasului de obște a fost săvârșită în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Plugova, întrucât vremea nefavorabilă nu a permis oficierea slujbei în cimitirul parohial, așa cum era programat.

În continuare Preasfințitul Lucian a mers și în Parohia Globurău unde a înălțat rugăciuni și pentru cei ce își dorm somnul de veci în cimitirul din această parohie. Sfânta slujbă a fost oficiată în curtea bisericii parohiale, la care au participat credincioși ce au adus pomelnice și prinoase pentru cei dragi ai lor trecuți la Domnul.

„Și în această perioadă sfântă din cursul anului bisericesc, în care sărbătorim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice, o perioadă a biruinței lui Hristos, suntem chemați să-i pomenim pe cei adormiți din comunitățile noastre. Credem că aceste slujbe de pomenire nu fac altceva decât să ne arate tuturor că este foarte importantă săvârșirea parastaselor de obște. Valoarea liturgică a cimitirelor parohiale este bine să fie scoasă în evidență în fiecare an și mai ales în perioadele speciale din cursul anului bisericesc. Am avut perioada Postului Mare cu pomenirea celor adormiți în fiecare sâmbătă, dar și în perioada Penticostarului suntem datori să mergem în cimitire și să facem slujbe de pomenire, cântând troparul biruinței «Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le»”, a subliniat Părintele Episcop.

Întrucât pe lângă valoarea liturgică trebuie scoasă în evidență și valoarea culturală a cimitirelor, ținând cont că ne aflăm și sub egida „Zilelor credinței și culturii” în Episcopia Caransebeșului, a fost organizată, după sfintele slujbe, o conferință în cadrul căreia a fost susținut un referat cu tema „Cimitirele în tradiția canonică a Bisericii Creștine”, susținut de părintele Petru Urdăreanu de la Parohia Globurău. De asemenea, a fost prezentat și un medalion despre o personalitate locală susținut de părintele Ion Bosioc de la Parohia Plugova. Este vorba despre Ion Cornianu, olimpic în luptele greco-romane, vicepreședinte și comandor FILA, ce a făcut o carieră de peste 40 de ani la lotul național de lupte ca sportiv și mai apoi antrenor și este cunoscut ca participant la 10 olimpiade consecutiv, de la Melbourne până la Barcelona. El își doarme somnul de veci în cimitirul Parohiei Plugova.

După conferință, au fost discutate mai multe probleme administrative ce îi privește pe clericii aparținători Cercului pastoral-misionar Domașnea-Valea Cernei. La final, Preasfințitul Părinte Lucian a vizitat și cele două cimitire parohiale.

Și în celelalte 9 cercuri pastoral-misionare din Eparhia Banatului Montan au fost săvârșite slujbe de pomenire și au fost susținute conferințe, astfel că toți clericii au fost implicați în acest proiect. Așadar, tot vineri, credincioșii din Parohia Borlovenii Vechi și Parohia Pătaș au participat la slujbele de pomenire oficiate în cele două localități, de către părintele Bogoliub Martinovici - protopop de Moldova Nouă, alături de părintele Vasile Grecu-Băiaș și părintele Martin Valușescu. Această acțiune s-a încheiat cu o conferință, în care a fost prezentat referatul intitulat Cultul morților și „cultul morții" în evlavia comunităților din Episcopia Caransebeșului - metode catehetice de combatere a influențelor ne-creștine, de către părintele Martin Valușescu, în prezența părintelui delegat și a preoților din Cercul pastoral-misionar Valea Almăjului.

Prin acest program pastoral-misionar, Episcopia Caransebeșului intenționează să cerceteze în continuare toate cimitirele din Eparhie. Episcopia Caransebeșului intenționează ca la finalul acestui an să editeze un dicționar al personalităților care sunt înhumate și care își dorm somnul de veci în incinta cimitirelor parohiale din eparhie.