Nașterea Domnului vestită la Bozovici

09.12.2019

În perioada Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, sâmbătă, 7 decembrie, în localitatea Bozovici s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Concurs de Colinde "Lângă ieslea minunată"

✍Autor: Serviciul Protopopesc

De aproape douăzeci de veacuri, simfonia divină a cetelor îngereşti ce au vestit Naşterea Domnului, însoţită de cântarea păstorilor, se reactualizează în fiecare an de către colindătorii de toate vârstele, care în perioada Postului Crăciunului rostesc colinde vestind Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Glasuri de colindători au adus vestea Nașterii Pruncului Sfânt, sâmbătă, 7 decembrie, participând la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Concurs de Colinde "Lângă ieslea minunată" la Bozovici. Evenimentul s-a desfășurat în Casa Națională a Bisericii Ortodoxe din Bozovici, la care au fost prezenți 21 de grupuri vocale şi coruri, precum şi solişti vocali şi intrumentişti, fiind împreună aproximativ 320 de copii şi îndrumători din localităţile Cuptoare, Caransebeş, Reşiţa, Băile Herculane, Moldova Nouă, Prigor, Borlovenii Noi, Pătaş, Bănia, Borlova, Verendin, Dalboșeț, Lăpușnicu Mare și Bozovici.

În acest an, juriul a fost format din: Conferențiar universitar doctor Florina Maria Băcilă de la Universitatea de Vest din Timișoara, Cătălina Pîşlea - interpret de muzică populară şi creator de poezie în grai, părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane, prof. metodist CCD Viorica Galben și prof. Iosif Băcilă.

Și în această ediție a festivalului concurs s-au acordat multe premii, dintre care amintim: Marele premiu a fost acordat Grupului vocal "Flori Almăjene" al Liceului Tehnologic "I.C. Buracu" din Prigor; Premiul Special a fost oferit Corului "Steluţele Betleemului" al Şcolii Gimnaziale din Bănia; Premiul Special oferit de Episcopia Caransebeșului Grupului vocal "Clopoțeii" al Liceului Tehnologic "Clisura Dunării" din Moldova Nouă; Premiul Special oferit de Primăria Bozovici Grupului vocal al Școlii Gimnaziale Bănia; Premiul Special al juriului a fost acordat Corului "ATOR" Valea Cernei; Premiul pentru cel mai mic interpret a fost oferit elevei Ana Emilia Cozma de la Colegiul Național "C.D. Loga" din Caransebeș; Premiul pentru autenticitate a fost acordat Grupului vocal al Școlii Gimnaziale Lăpuşnicu Mare. Premiul I (Darius Gabriel Cozma, clasa a II-a, de la Colegiul Naţional "C.D. Loga" Caransebeș; Lorena Purea, clasa a VIII-a, de la Liceul Tehnologic "I.C. Buracu" Prigor; Grup vocal V-VIII Școala Gimnazială Bănia; Grup vocal "Colindătorii din Pătaş şi Borloveni"; Corul "Flori dă munce" Borlova). Premiul II (Ana Emilia Cozma, clasa I, de la Colegiul Naţional "C.D. Loga" Caransebeş; Bobic Maria, clasa a VI-a, de la Colegiul Naţional "C.D. Loga" Caransebeş; Grup vocal "Mlădiţe Borlovene" Borlova; Grup vocal "Mlădiţele din Cuptoare"; Şcoala Gimnazială Cornea; Corul clasei a III-a Şcoala Gimnazială nr. 7 Reşiţa; Corul "ATOR" Valea Cernei). Premiul III (Silviu Seracin, clasa I, Colegiul Naţional "C.D. Loga" Caransebeş; Iasmina Damian, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Verendin; Grup vocal "Micii colindători" Borlovenii Noi; Grup vocal Şcoala Gimnazială Lăpuşnicu Mare; Corul "Licuricii" al Liceului de Artă "Sabin Păuţa" din Reşiţa; Corul "Anastasis" al Liceului "Hercules" din Băile Herculane). Menţiuni (Petronela Popescu, clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială Verendin; Iulian Iustin Mihali, clasa I, Colegiul Naţional "C.D. Loga" Caransebeş; Grup vocal "Moştenitorii" al Liceului de Artă "Sabin Păuţa" din Reşiţa; Grupul vocal "Clopoţeii" al Liceului Tehnologic "Clisura Dunării" Moldova Nouă; Grupul vocal al Şcolii Gimnaziale Bănia; Grup vocal "Prigoreana" Liceul Tehnologic "I.C. Buracu" Prigor).

"Mulțumim doamnei preotese și profesoară Claudia Cherescu, care foarte bine a organizat și anul acesta cea de-a 8-a ediție a acestui festival, la Bozovici, unde s-au prezentat un număr foarte mare de copii. Mulțumim cadrelor didactice, care s-au implicat pentru a susține și a pregăti acești minunați copii, ca să susțină într-un mod cu totul deosebit aceste colinde frumoase. Vă rugăm pe toți ca pe mai departe să susțineți astfel de activități, pentru că ne aduc aminte de Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și totodată transmit aceste obiceiuri frumoase și tradiții creștine.", a subliniat părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane. După cuvântul său, părintele protopop a transmis mesajul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Acest festival face parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat "Credinţă, culoare, cuvânt şi cânt revărsate într-un gând", fiind coordonat de către d-na prof. Claudia Cherescu şi este avizat de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Tot în cadrul acestui festival a avut loc expoziţia de icoane pe sticlă, lemn, pânză, piatră, intitulată "Icoana din sufletul meu". Proiectul este derulat de către Liceul Teoretic "Eftimie Murgu" Bozovici şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Caraş-Severin, parteneri fiind Episcopia Caransebeșului, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Centrul Județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale, Biserica Ortodoxă Bozovici și Primăria Comunei Bozovici.