Lia Lungu, vocea biruinței de la Timișoara - 30 de ani de la Revoluția din 1989 (21.12.2019)

02.01.2020

Realizator: Trinitas TV

Născută în Ţara Haţegului, la 3 august 1953, Lia Lungu își petrece copilăria la Domașnea, unde, pentru mulţi ani, tatăl ei a fost şef de gară. Acolo, printre fetele venite să vândă călătorilor din trenuri „scalane” de cireșe și prune (pentru non domășnenii, „scalanele” sunt niște nuiele lungi de treizeci de centimetri, pe care se legau cu aţă codiţele cireșelor sau ale prunelor).

Lia își începe „școala ei de folclor”, așa cum ne mărturisește, învăţând cântecele, dar și obiceiurile locului. Își continuă educaţia muzicală la Caransebeș şi apoi la Timișoara, unde devine solistă a „Ansamblului de cântece și dansuri” din acel oraș. Întreprinde o serie de turnee în străinatate și, în final, se stabilește la New York. Prin glasul ei si prin respectul ce-l poartă locurilor în care s-a format, Lia rămâne o mare ambasadoare a sufletului românesc.

La 21 decembrie 1989, în Timișoara, după zile și nopți de teroare, din balconul operei s-au auzit primele colinde. Interpreta de folclor tradițional Lia Lungu făcea un gest curajos, în semn de redobândire a libertății de exprimare, cântând despre Nașterea Domnului. Povestea tulburătoare a uneia dintre vocile de aur ale Banatului... #ValoareaFaptei #TrinitasTV