Învierea Domnului prăznuită în Parohia Domașnea

21.04.2020

Părintele protopop Iosif Frenț a prăznuit Învierea Domnului, slujind în Parohia Domașnea din Protopopiatul Băile Herculane

✍Autor: Serviciul Protopopesc

La Praznicul Învierii Domnului, părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane a slujit în Parohia Domașnea din acest protopopiat. În noaptea Sfintelor Paști, părintele a săvârșit Slujba Învierii Domnului în Biserica cu hramul „Sfântul Atanasie al Athonului” din Domașnea. Prima parte a Utreniei Învierii a fost oficiată în curtea bisericii, apoi slujba a continuat în interiorul locașului de cult. După oficierea Slujbei Învierii Domnului, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Și anul acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu, în parohia noastră a fost adusă Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim. Astfel, această Lumină a fost răspândită în mai multe parohii din Eparhia Caransebeșului.

Prăznuirea Învierii Domnului a continuat luni și marți cu oficierea Sfintei Liturghii în sfântul locaș din Domașnea. În contextul restricțiilor impuse din această perioadă, protopopul de Băile Herculane a transmis un mesaj credincioșilor în mediul online: „Hristos a înviat! Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, binecuvântat de lumina sfântă, să pătrundă în sufletele și în inimile voastre, să vă lumineze viața și să vă aducă renașterea credinței, speranței și bucuriei cu bunătate și căldură în suflet, bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu să ne dăruiască sănătate și putere, să trecem cu bine peste aceste vremuri de restriște. Sărbători binecuvântate!”.

Aflându-ne în această perioadă de cumpănă, și credincioșii neputând participa la slujbele religioase, părintele protopop Iosif Frenț și grupul de voluntari au împărțit Sfintele Paști și Lumina Învierii la casele credincioșilor din Parohia Domașnea.