Întrunirea Cercului pastoral-misionar Domașnea - Valea Cernei

02.03.2018

Marți, 27 februarie, la Biserica „Schimbarea la Față” din Băile Herculane, a avut loc întrunirea Cercului pastoral-misionar Domașnea - Valea Cernei

✍Autor: Serviciul Protopopesc

Marți, 27 februarie, la Biserica „Schimbarea la Față” din Băile Herculane, sub coordonarea părintelui Zaharia Cocie de la Parohia Verendin, a avut loc întrunirea Cercului pastoral-misionar Domașnea - Valea Cernei. Cu ocazia acestei întâlniri, a fost oficiată slujba Vecerniei și o slujbă de pomenire pentru Făuritorii Marii Uniri 1918 de la Alba Iulia.

În cadrul cercului, a fost rostită o predică de către părintele Bogdan Belu de la Biserica „Sfinții Apostoli Pentru și Pavel” din Parohia Bârza și un referat susținut de către părintele Ioan Borchescu de la Parohia Iablanița.

După prezentarea referatului, preoții din arealul cercului, împreună cu părintele protopop, au continuat discuțiile cu păreri, impresii, comentarii pe marginea temei „Credința în Dumnezeu și cultul creștin, factori de promovare a unității Bisericii Ortodoxe”.

Întrunirea s-a terminat cu rugăciunea de încheiere și o agapă frățească, urmând ca următoarea întâlnire în aceeași formulă, să fie în Parohia Bârza din Protopopiatul Băile Herculane, așteptată de noi discuții angrenate și ziditoare de suflet.