Înălțarea Domnului prăznuită la Băile Herculane

11.06.2021

Prăznuind Înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos și Ziua Eroilor, numeroși credincioși din Băile Herculane​ au participat la slujbele religioase oficiate de părintele protopop Iosif Frenț

Autor: Serviciul Protopopesc

Numeroși credincioși din Băile Herculane au participat joi, 10 iunie, la slujbele oficiate în Biserica parohială „Schimbarea la Față”, prăznuind Înălțarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Slujbele au fost oficiate de către părintele protopop Iosif Frenț, alături de părintele diacon Dragoș Rădoi.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele protopop a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre minunea Înălțării Domnului la cer: „[...] Astăzi prăznuim cu toții minunea prin care Domnul nostru Iisus Hristos a arătat în chip deplin dumnezeirea Sa, puterea și mărirea Sa divină, întoarcerea întru slava pe care a avut-o dintru început la Tatăl. Înălțarea Domnului este prilej de adâncă meditație creștină care ne descoperă adevărul că prin har și voință omul se poate ridica integral - trup și suflet, la cea mai înaltă mărire, la îndumnezeirea Sa [...]”.

La Praznicul Înălțării Domnului, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește și ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. Cu respect și recunoștință, după cuvântul de învățătură, părintele protopop, alături de părintele diacon, a săvârșit o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc, pentru apărătorii Ortodoxiei, pentru aceia care prin sacrificiul lor ce stă așezat pentru eternitate pe altarul poporului român, în fața monumentului aflat în curtea Bisericii „Schimbarea la Față" din Băile Herculane, dar și pentru toți credincioșii trecuți la cele veșnice din această parohie.

La acest eveniment au participat și membrii Asociației Revoluționarilor din decembrie 1989 - Băile Herculane, care au depus o coroană de flori în memoria eroilor patriei.