Hramul Mănăstirii Poiana Mărului

25.06.2020

Părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane a participat miercuri la prăznuirea hramului Mănăstirii Poiana Mărului din județul Caraș-Severin

✍Sursa: www.episcopiacaransebesului.ro

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este ziua de prăznuire a hramului Mănăstirii Poiana Mărului din județul Caraș-Severin. Există o frumoasă tradiție ca încă din ajunul hramului să înceapă manifestările prilejuite de acest eveniment prin procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Parohia Măru până la mănăstire. Această icoană datează din anul 1520 și anul acesta împlinește 500 de ani de când a fost pictată în Sfântul Munte Athos. După procesiune icoana a fost așezată în biserica mănăstirii, unde toți credincioșii și pelerinii s-au putut ruga Maicii Domnului și Sfântului Ioan Botezătorul participând la Slujba Vecerniei cu Litie, Utrenia, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și rugăciunile de dezlegare.

În ziua hramului Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului în altarul de vară al mănăstirii, la care au participat câteva sute de pelerini din întreg Banatul, dar și din alte zone ale țării noastre.

„Ne-am bucurat astăzi de prezența multor preoți și credincioși, care au urcat la Poiana Mărului, la acest popas duhovnicesc, la ziua de naștere a Sfântului Ioan Botezătorul. Avem aici o mănăstire preafrumoasă, bine închegată, o mănăstire care dezvoltă și activități sociale, de aceea foarte mulți pelerini astăzi au ales să fie împreună cu noi, tinerii și-au îndreptat pașii după ce au susținut examenele, dar și foarte mulți credincioși din apropiere sau din alte localități reprezentative ale Banatului au venit ca împreună să ne împărtășim din același potir cu Trupul și sângele Mântuitorului și împreună să-l cinstim pe sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie, așa cum ne spune însuși Mântuitorul Hristos”, a subliniat Părintele Episcop.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Lucian a hirotonit un ieromonah și un ierodiacon. Pe părintele Selafiil l-a hirotonit ieromonah pentru Mănăstirea Călugăra, iar pe monahul Ciprian ierodiacon pentru Schitul Bogâltin. În mod cu totul special, pentru a marca acest eveniment important pe data de 24 iunie, părintele stareț de la Mănăstirea Călugăra a adus spre închinare la hramul Mănăstirii Poiana Mărului și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Călugăra. În acest fel cele două odoare de preț din Episcopia Caransebeșului s-au întâlnit la această frumoasă zi de prăznuire.

„Îl rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul să ne ajute să punem început bun vieții noastre, să ne pocăim cu adevărat, căci mesajul sfântului Ioan, dar și al Mântuitorului acesta este: «Pocăiți-vă căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor». Trebuie să trăim o viață în bună rânduială în conformitate cu evanghelia Mântuitorului și principiile moralei creștine”, a mai spus Preasfințitul Lucian.

Situat în frumosul peisaj bănăţean din staţiunea Poiana Mărului, așezământul monahal din această zonă a luat fiinţă la iniţiativa preotului paroh Dorel Fercea şi a credincioşilor din Parohia Măru, înainte de Revoluţia din 1989. Biserica zidită în cadrul complexului monahal a fost târnosită pe 24 iunie 2008, de către Preasfinţitul Părinte Lucian. Actualmente osteneala vieţuitoarelor se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a ansamblului monahal și peisagistic, precum și a atelierelor de pictură, broderie și croitorie. Printre activităţile administrative călugăriţele vieţuitoare se îndeletnicesc şi cu confecţionarea de veşminte preoţeşti în atelierele de croitorie și broderie.