Duminica Mironosițelor sărbătorită în Parohia Domașnea

04.05.2020

În Duminica a 3-a după Paști, a Mironosițelor, părintele protopop Iosif Frenț a slujit în Biserica „Sfântul Atanasie al Athonului” din Parohia Domașnea

✍Autor: Serviciul Protopopesc

Rugându-se în continuare lui Dumnezeu și Maicii Domnului nostru Iisus Hristos pentru încetarea noii epidemii și pentru sănătatea tuturor credincioșilor pentru a trece cu bine peste această perioadă de cumpănă, în Duminica a 3-a după Paști, a Mironosițelor, părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane a slujit în Parohia Ortodoxă Domașnea, săvârșind Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie, în Biserica ocrotită de Sfântul Atanasie al Athonului.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, transmis la Duminica Mironosițelor: „(...) Prezența femeilor mironosițe la mormântul Domnului reprezintă un act de mare curaj și de asumare responsabilă a mărturisirii credinței, prin faptul că dragostea lor pentru Hristos Domnul a fost mai puternică decât teama provocată de cei care au hotărât răstignirea Sa. Prin fidelitatea şi evlavia lor, femeile mironosițe s-au dovedit mai curajoase și mai devotate Domnului Iisus Hristos, decât ucenicii Săi, devenind «apostoli către Apostoli», după cum le-a numit Sfântul Ioan Gură de Aur. (...) Şi astăzi, femeile creștine evlavioase şi harnice din țara noastră cultivă iubirea milostivă față de oamenii suferinzi aflați în spitale şi în instituții de asistență socială, susțin educația religioasă a copiilor, dar mai ales, ca mame şi soţii, aduc pace şi bucurie sfântă în familiile lor și în societate. În mod deosebit, apreciem jertfelnicia femeilor creștine care sunt cadre medicale (medici, asistente și infirmiere) și lucrează cu pricepere şi jertfelnicie pentru tratarea și vindecarea celor afectați din cauza pandemiei actuale. Cu prilejul Duminicii Femeilor Mironosițe, adresăm mulţumiri și binecuvântări tuturor femeilor creștine pentru întreaga lor lucrare săvârșită spre binele poporului român și le dorim tuturor sănătate și ajutor în viaţă, pace și bucurie sfântă, întru mulţi și binecuvântați ani!”

Aflându-ne în continuare în această perioadă de restriște, credincioșii neputând participa la slujbele religioase, după săvârșirea Sfintei Liturghii, slujitorii bisericii din Domașnea au împărțit anafura la casele credincioșilor din această parohie.

Cu prilejul Duminicii Mironosițelor, părintele protopop a transmis tuturor femeilor creștine multă sănătate și mulți ani binecuvântați.