Comuniune de rugăciune în Duminica dinaintea Nașterii Domnului, la Băile Herculane

20.12.2020

Credincioșii din orașul-stațiune Băile Herculane continuă urcușul duhovnicesc spre cer, în Postul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, prin participarea la slujbele religioase, prin post și rugăciune. 

Autor: Serviciul Protopopesc

Credincioșii din orașul-stațiune Băile Herculane continuă urcușul duhovnicesc spre cer, în Postul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, prin participarea la slujbele religioase, prin post și rugăciune. În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, credincioșii au fost prezenți la Sfânta Liturghie, oficiată de către părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane, alături de părintele pensionar Constantin Cilibia și părintele diacon Dragoș Rădoi, în Biserica „Schimbarea la Față” din orașul balnear.

Și în cadrul acestei Liturghii, părintele protopop a înălțat în continuare, cu râvnă, rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii, ca Domnul Dumnezeul nostru să îndepărteze toată boala și suferința din popor și să ne învețe să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Sale.

La această slujbă, părintele protopop a rostit un cuvânt bogat de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică, vorbind despre arborele genealogic al Domnului nostru Iisus Hristos. „Iată, că această pericopă evanghelică de astăzi, ne răspunde la o întrebare, pe care poate fiecare dintre noi ne-am pus-o cândva: Cine este Iisus Hristos? Această întrebare a frământat pe mulți de-a lungul timpului, de aceea s-au scris și foarte multe cărți. Desigur că toți ne pregătim pentru acest mare praznic al Crăciunului, dar înainte de a ajunge să-l prăznuim, este foarte bine să știm cine este Iisus Hristos. Și iată că la această întrebare ne răspunde Sfântul Evanghelist Matei, prin pericopa evanghelică, care poate fi împărțită în două părți. În prima parte ne prezintă identitatea sau genealogia Mântuitorului pământească, adică, semințiile din care provine Hristos, patruzeci și două la număr, împărțite în trei grupe, de câte patruzprezece generații sau seminții fiecare. Prima - de la Aavram și până la David, de patruzprezece nume; cea de-a doua - de la David și până la strămutarea în Babilon; ce-a de-a treia - de la strămutarea în Babilon, până la Mântuitorul Iisus Hrsitos. Știm cu toții că cifra 7 la iudei era o cifră simbolică, care însemna mult și care însemna totul sau deplinătatea. Observăm că Evanghelistul Matei folosește această cifră de două ori, adică nu folosește șapte neamuri, ci patrusprezece, adică această cifră 7 luată de două ori, pentru a arăta îndoita grijă pe care a purtat-o Dumnezeu față de aceste seminții. În rândul acestor seminții, genealogii, observăm că apar și câteva nume de femei, arătând că acestea nu au fost din neamul iudeilor, ci dintr-o altă seminție, dar prezentându-le și pe acestea în genealogia Domnului Iisus Hristos, Evanghelistul Matei vrea să arate universalitatea mântuirii, vrea să arate faptul că Mântuitorul nu S-a întrupat doar pentru iudei, ci pentru toți oamenii din toate timpurile și din toate locurile. În partea a doua, Evanghelistul Matei ne prezintă identitatea cerească a Domnului nostru Iisus Hristos. Dacă Evanghelistul Matei ar fi prezentat doar identitatea pământească, l-ar fi mărginit pe Iisus la efemer, dar așa cum bine cunoaștem faptul că Iisus Hristos nu este doar Om, ci este Om și Dumnezeu, sfântul evanghelist ne arată că înainte de toate a fost Dumnezeu, iar apoi a devenit Om, prin întruparea Sa ca Fiu al lui Dumnezeu din Fecioara Maria.”, a explicat părintele protopop Iosif Frenț.

„Este bine ca fiecare dintre noi să credem în Iisus Hristos, ca Dumnezeu și ca Om, mai ales în această perioadă, în aceste zile care ne-au mai rămas până la marele praznic al Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos. Trebuie să fim convinși de faptul că această sărbătoare a Crăciunului este sărbătoarea lui Iisus Hristos și sărbătoarea noastră, a tuturor, pentru că și noi prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, am devenit fii ai lui Dumnezeu. De aceea, în rugăciunea domnească, spunem «Tatăl nostru», nu spunem «Tatăl meu», fiindcă toți suntem frați întru Hristos Domnul. Dacă suntem și noi fii ai lui Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu formează cu noi o familie mai mare, atunci, această sărbătoare a Nașterii Fiului lui Dumnezeu este și sărbătoarea noastră, a fiecăruia dintre noi. Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute tuturor ca să-L putem primi pe Mântuitorul Iisus Hristos să Se nască și în sufletul și inima noastră.”, a mai adăugat părintele protopop.

La momentul potrivit, credincioșii pregătiți duhovnicește s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La final, credincioșii prezenți au fost miruiți și au primit anafură.