Colinde și filantropie la Băile Herculane

11.12.2019

Cu prilejul Nașterii Pruncului Sfânt, marți, 10 decembrie, la Băile Herculane, colindele și tradițiile de Crăciun au fost cântate și puse în scenă, în cadrul concertului intitulat "Colind și armonie de Crăciun". În cadrul concertului a avut loc și o strângere de fonduri pentru un tânăr din localitatea Bănia, aflat în suferință.

✍Autor: Serviciul Protopopesc

Dintre obiceiurile calendaristice, cele mai răspândite şi mai impresionante, cu originea în credinţă, sunt de bună seamă evenimentele legate de sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos şi Anul Nou. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în contemporaneitate. Dintre toate obiceiurile româneşti, cel care a ajuns să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul. În perioada Postului Nașterii Domnului, ca în fiecare an, în Episcopia Caransebeșului nu lipsesc aceste evenimente culturale, având ca temă "colindul", prilejuite Nașterii Pruncului Sfânt.

Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, seria acestor evenimente a continuat marți, 10 decembrie, la orele serii, în Stațiunea Băile Herculane, la sala de spectacole a Hotelului "Dacia", acolo unde a avut loc concertul de colinde intitulat "Colind și armonie de Crăciun". În prezența Preasfințitului Părinte Lucian, pe scenă a urcat Corul Catedralei Episcopale din Caransebeș și Corul Seminarului Teologic Ortodox "Episcop Ioan Popasu" din Caransebeș, Cvartetul de coarde Capricioso din Timișoara, printre care tineri și copii din Parohia Bănia, Protopopiatul Băile Herculane.

"În această seară binecuvântată, i-am colindat pe credincioșii din orașul-stațiune Băile Herculane. Am socotit de bine ca în acest an să venim și aici, în sudul județului Caraș-Severin, ca să le aducem preoților și credincioșilor din această zonă vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului Hristos. Ne-am bucurat de prezența a multor credincioși la concertul nostru de colinde și le mulțumim tuturor celor care au urcat pe această scenă.", a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

La finalul concertului a avut loc și o strângere de fonduri pentru un tânăr pe nume George Golîmba din localitatea Bănia, aflat în suferință. Sprijinind aproapele, fondurile colectate pentru acest copil vor fi trimise familiei, ajutând la intervențiile medicale și la însănătoșirea grabnică a lui George, cu ajutorul Atotputernicului nostru Dumnezeu.

"Totodată, în această seară, am fost îndemnați la filantropie, deoarece un tânăr pe nume George din localitatea Bănia este foarte bolnav, având nevoie de mult ajutor din partea tuturor. De aceea, la sfârșitul acestui concert de colinde, toți participanții au fost îndemnați să-l ajute pe George, pentru ca familia lui să poată să-l trateze în continuare, în spitalele din țară și străinătate. Așadar, în Postul Crăciunului trebuie să facem mai multe fapte bune, fapte de milostenie. Post, rugăciune și milostenie - armele cu care trebuie să luptăm împotriva vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, armele pe care trebuie să le aibă fiecare creștin și aripile cu care ne înălțăm spre tronul Preasfintei Treimi, căci Dumnezeu este iubire. Trebuie să avem și noi mai multă iubire și disponibilitate unii față de ceilalți și să ne purtăm cu adevărat sarcinile unii altora, ca să împlinim Legea lui Hristos.", a mărturisit Preasfințitul Părinte Lucian.

În orașul de pe Valea Cernei, în cadrul acestui concert, bucuria Crăciunului s-a simțit prin colinde și filantropie, dar nu în ultimul rând prin binecuvântarea și prezența Mântuitorului Iisus Hristos în sufletele noastre, Celui care Îi aducem slavă și închinare.

Acest eveniment care vestește Naşterea Pruncului Iisus în peștera din Betleem a fost organizat de Episcopia Caransebeșului, Seminarul Teologic Ortodox "Episcop Ioan Popasu" din Caransebeș și Asociația Trib'Art.