Biserica „Schimbarea la Față” din Băile Herculane și-a prăznuit hramul

06.08.2020

Astăzi, la Praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, credincioșii din Băile Herculane au sărbătorit hramul bisericii

✍Autor: Serviciul Protopopesc

Biserica „Schimbarea la Față” din orașul-stațiune Băile Herculane a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare prin prezența credincioșilor, care au participat la Sfânta Liturghie, respectând măsurile de protecție împotriva virusului, pentru a sărbători împreună hramul bisericii. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele Marius Dănănău și părintele pensionar Constantin Cilibia.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Constantin Cilibia a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre Schimbarea la Față a Domnului și Mântuitorului nostru pe Muntele Tabor: „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului pe Muntele Taborului se constituie pentru fiecare creştin o îndatorire de seamă de a-şi regăsi echilibrul sufletesc, moment de renaştere internă spirituală, de desăvârşire morală, de îndumnezeire a fiinţei umane, trăind în permanenţă sub faldurile de lumină ale cerului, în duhul transfigurator al doctrinei creştine - cea mai înaltă, cea mai sublimă şi superioară învăţătură metafizică şi etică. Hristos Mântuitorul a coborât pe pământ pentru restaurarea omului lăuntric, pentru a ne ridica la ceruri spre culmile altitudinii etice. Prin sublima Sa învăţătură, Iisus ne-a arătat calea pe care trebuie să mergem pentru a dobândi desăvârşirea creştină, pentru a ajunge la omul desăvârşit al plenitudinii lui Hristos. Hristos fiind calea spre desăvârşire, cuvine-se să-I slujim, făcând din inima noastră un altar aprins de flăcările iubirii divine şi ale dragostei faţă de oameni.” La final, credincioșii prezenți au fost miruiți și au primit anafură.

Biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din Băile Herculane a fost construită în anul 1864, iar în ultima perioadă a suferit lucrări de extindere precum și ample lucrări de renovare și înfrumusețare, fiind târnosită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian în anul 2014. Aceasta a fost prima biserică din Banatul de sud ce s-a construit în secolul al XIX-lea, în stil bizantin. În prezent, sfântul locaș este vizitat de numeroşi credincioşi sosiți la tratament balnear atât din ţară cât şi din străinătate. În felul acesta ameliorarea sănătății trupești este completată de sănătatea sufletească, regăsită în rugăciunile și slujbele sfintei biserici. Biserica din Băile Herculane prin specificul locului, dar și prin forma ei arhitectonică, precedate de frumoasa pictură şi sculptură bisericească, oferă vizitatorului, cercetătorului şi îndeosebi credinciosului un îmbietor loc de rugăciune şi linişte sufletească.