Biserica Parohiei Cănicea a fost târnosită

05.07.2021

În duminica Sfinților Români, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost prezent în Parohia Cănicea din Protopopiatul Băile Herculane, acolo unde a sfințit biserica parohială și a săvârșit Sfânta Liturghie

✍Autor: Serviciul Protopopesc

În duminica Sfinților Români, 4 iulie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost prezent în Parohia Cănicea din Protopopiatul Băile Herculane. Ierarhul a mers în această comunitate, deoarece părintele paroh, împreună cu bunii săi credincioși, a lucrat foarte mult în ultimii ani la sfânta biserică. A fost renovat exteriorul, interiorul, s-a placat Sfânta Masă cu marmură și s-a repictat interiorul. Preasfințitul a săvârșit de dimineață slujba de sfințire a bisericii după care a oficiat Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, biserica parohială a primit și hramul „Duminica Sfinților Români”.

Fiindcă a păstorit această comunitate timp de 13 ani și s-a îngrijit de sfânta biserică să o amenajeze și s-o înfrumusețeze, părintele paroh Moise Olariu a fost hirotesit iconom-stavrofor de către Preasfinţitul Părinte Lucian, iar ctitorii și binefăcătorii au primit Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”. De menționat este faptul că tot ceea ce s-a realizat la Sfânta Biserică a fost posibil datorită contribuției exclusive a credincioșilor și a părintelui paroh.

După 48 de ani se cuvenea să resfințim această biserică, pentru că a fost împodobită cu o pictură foarte frumoasă, exteriorul a fost renovat și consolidat, inclusiv sfânta masă a fost placată cu marmură. Îi felicităm pe toți ctitorii și binefăcătorii acestei biserici, căci toți s-au implicat cu mult sau cu puțin la înfrumusețarea acestei biserici. Așadar, biserica de la Cănicea are încă un hram, pentru că suntem conștienți că încă mai avem mulți sfinți români, încă necanonizați, care L-au mărturisit pe Hristos prin cuvânt și faptă.”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului. Au participat mulți credincioși la sfintele slujbe, alăturându-se și autoritățile locale.

Biserica cu hramurile „Sfinții Apostoli Pentru și Pavel” și „Duminica Sfinților Români” din Cănicea a fost târnosită de către Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, în data de 27 mai 1973. Sfântul locaș a fost repictat între anii 2017-2020, de către pictorul Dorin Grumeza.