A treia zi de Crăciun la Băile Herculane

27.12.2019

În a treia zi de Crăciun, la sărbătoarea Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica "Schimbarea la Față" din Băile Herculane

✍Autor: Serviciul Protopopesc

În a treia zi de Crăciun, la sărbătoarea Sfântului Apostol Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul-stațiune Băile Herculane. Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica parohială cu hramul "Schimbarea la Față", împreună cu părintele protopop Iosif Frenț și cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic "Ethos" al Episcopiei Caransebeșului.

"L-am cinstit astăzi pe Sfântul Arhidiacon și Întâi Mucenic Ștefan, model pentru toți tinerii și pentru toți studenții și elevii teologi, dar este un model și pentru noi, slujitorii sfântului altar, pentru că a știut de la început să-L propovăduiască pe Mântuitorul Hristos și să apere Evanghelia Mântuitorului, dar și Biserica creștină, Biserica din secolul apostolic. Și noi, în secolul al 21-lea, suntem chemați să apărăm Biserica, să mărturisim Evanghelia și să ne asumăm crucea și misiunea de creștin autentic în această lume secularizată. Sfântul Ștefan este și va rămâne un model de viețuire autentică în Hristos și un model pentru toți cei care vor să-L mărturisească pe Hristos cu prețul vieții", a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Cu acest prilej, credincioșii prezenți au continuat urcușul duhovnicesc spre cer, la sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, prin participarea la această slujbă, prin rugăciune, pocăință, milostenie și fapte bune, prin iertarea și iubirea aproapelui, dar și prin mărturisirea păcatelor și primirea Sfintelor Taine, fiind împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

"Îi mulțumim lui Dumnezeu că și în a treia zi de Crăciun au fost foarte mulți credincioși la biserică. Toți preoții din orașul-stațiune, dar și părintele stareț de la mănăstire au venit ca să slujească împreună cu noi și împreună să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și pentru acest Praznic Luminat la care am luat parte. Dumnezeu să primească jertfa tuturor credincioșilor care au venit astăzi la Sfânta Biserică și Dumnezeu să ne întărească, să putem parcurge pe mai departe sărbătorile din această perioadă a anului bisericesc", a mai adăugat Părintele Episcop Lucian.

La Sfânta Liturghie au participat autorități locale și un număr mare de credincioși, printre care tineri și copii. În cadrul acesteia, Corul Bisericii din Parohia Pecinișca, Protopopiatul Băile Herculane, a pregătit un program artistic, interpretând colinde tradiționale.

Biserica parohială cu hramul "Schimbarea la Față" din Băile Herculane a fost construită în anul 1864, iar în ultima perioadă a suferit lucrări de extindere precum și ample lucrări de renovare și înfrumusețare, fiind târnosită de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian în anul 2014. Aceasta a fost prima biserică din Banatul de sud ce s-a construit în secolul al XIX-lea, în stil bizantin. În prezent, sfântul locaș este vizitat de numeroși credincioși sosiți la tratament balnear atât din țară cât și din străinătate. În felul acesta ameliorarea sănătății trupești este completată de sănătatea sufletească, regăsită în rugăciunile și slujbele sfintei biserici. Biserica din Băile Herculane prin specificul locului, dar și prin forma ei arhitectonică, precedate de frumoasa pictură și sculptură bisericească, oferă vizitatorului, cercetătorului și îndeosebi credinciosului un îmbietor loc de rugăciune și liniște sufletească.